Tot ce trebuie sa stii despre alaptatul in sarcina

9 Iunie 2020

de Irina Olteanu

Desi este raspandit mitul ca alaptatul in sarcina poate cauza un avort, adevarul este ca poti continua sa iti hranesti bebelusul la san cat timp esti insarcinata din nou, fara a cauza vreun rau vreunuia dintre copii. Afla in continuare cele mai importante informatii pe care trebuie sa le cunosti in acest sens.

Alaptarea in sarcina este sigura?

Aceasta intrebarea framanta pe multe mamici si viitoare mamici. Ai putea alege sa iti alaptezi bebelusul pana la urmatoarea sarcina din diverse motive, cum ar fi o sarcina neprevazuta aparuta mai devreme decat te asteptai sau faptul ca nu esti inca pregatita sa iti intarci bebelusul. Indiferent de motivul tau, este de obicei  perfect sigur sa alaptezi in sarcina. Corpul tau va continua sa produca suficient lapte pentru a hrani copilul mai mare, in timp ce bebelusul nenascut va primi toate nutrimentele de care are nevoie din corpul tau. Alaptarea declanseaza intr-adevar usoare contractii uterine, insa sunt sigure pentru sarcinile necomplicate. Daca esti expusa riscului de travaliu prematur (ai sarcina multipla sau ai suferit in trecut o pierdere de sarcina sau travaliu prematur) trebuie sa primesti sfaturi din partea medicului care iti urmareste sarcina.

Poti ramane insarcinata daca alaptezi

Ai auzit cu siguranta de faptul ca alaptarea reprezinta un contraceptiv natural excelent si te-ai intrebat daca este adevarat acest lucru. Desi multe femei nu au menstruatie in timpul alaptarii, nu inseamna ca nu sunt fertile in acest interval de timp. Folosirea unor mijloace de contraceptie este esentiala daca iti doresti sa eviti sa ramai insarcinata cat timp alaptezi.

Este posibil sa alaptezi si sa ramai insarcinata in acelasi timp. O mama cu un bebelus mai mic de 6 luni alaptat exclusiv poate sa nu aiba menstruatie, insa nu se poate stabili daca nu ovuleaza. Asadar sanse de conceptie exista, desi pot fi intr-adevar mai mici. Ce se intampla exact? Exista o productie crescuta de prolactina in corpul tau ca urmare a stimularii mameloanelor in timpul alaptarii. Nivelurile crescute de prolactina inseamna scaderea fertilitatii. Acest hormon impiedica ovulatia si aparitia menstruatiei. Prolactina are cel mai ridicat nivel in timpul noptii si imediat dupa trezire.

Ce semne anunta sarcina, in timpul alaptarii

In cazul in care ramai insarcinata pe durata alaptarii, iata cateva simptome pe care le poti experimenta:

  • Senzatie de sete intensa – poti simti acest semn estul de des, aparand deoarece bebelusul tau va consuma o mare parte din lichidele pe care le ingerezi. Insa daca ramai insarcinata cat alaptezi noul bebelus va avea nevoie de si mai multe lichide
  • Oboseala – un simptom extrem de comun, care se manifesta in mod extre, resimtind epuizare la cel mai mic efort precum spalatul vaselor. Desi aceasta oboseala pronuntata se instaleaza spre finalul primului trimestru de sarcina, la gravidele care alapteaza debuteaza mai devreme
  • Sani sensibili si durerosi – ai putea crede ca este de vina bebelusul care suge. Insa daca observi o sensibilitate crescuta /durere la nivelul mameloanelor dupa alaptare, este indicat un test de sarcina
  • Umflaturi la nivelul sanilor – schimbarile hormonale pot conduce la formarea diverselor tipuri de umflaturi in sani, care variaza de la canale galactofore blocate (galactocel) pana la chisturi si tesut fibros denumit fibroadenom mamar
  • Senzatie pronuntata de foame – senzatia de foame este cunoscuta de orice mama care alapteaza. Insa daca observi un nivel ridicat alaturi de alte simptome de sarcina, sunt sanse mari sa fii din nou insarcinata
  • Productie scazuta de lapte – daca observi ca a scazut semnificativ productia de lapte si bebelusul tau pare infometat chiar si dupa o masa normala, se poate sa fii insarcinata. Acest simptom apare de obicei dupa 2 luni de sarcina, insa nu poate fi exclus in nicio etapa a sarcinii. De asemenea, este posibil ca gustul laptelui tau sa se schimbe, drept urmare bebelusul refuzand sa suga/suge cu ezitare; poate ajunge sa se intarce singur din acest motiv
  • Crampe – crampele care apar daca esti gravida pot fi destul de puternice. Poti simti ca iti vine menstruatia, insa nu se intampla acest lucru. Ia in considerare sarcina, mai ales daca apare si o usoara sangerare
  • Stare de greata sau greturi matinale – este posibil ca starea de greata sa fie mult mai pronuntata de aceasta data. Ai grija ca acest simptom sa nu te impiedice sa primesti nutrimentele necesare deoarece corpul tau va hrani doi copii simultan, in acelasi timp sustinandu-te si pe tine

Cum sa ramai insarcinata, desi alaptezi

Sansele de a ramane insarcinata cresc pe masura ce te departezi de momentul in care bebelusul tau a venit pe lume. Daca iti doresti sa ramai insarcinata cat timp alaptezi ai putea face modificari in tiparul de alaptare. Nu exista vreo reteta standard de frecventa a alaptarii care sa garanteze revenirea fertilitatii. Schimbarile radicale reusesc in general sa restabileasca mai rapid fertilitatea si intr-un grad mai ridicat decat schimbarile treptate. De exemplu, renuntarea la o sedinta de alaptare in locul prelungirii intervalului de timp dintre alaptari pare sa creasca sansele de ovulatie. Insa acest lucru presupune ca tu si bebelusul tau sa fiti pregatiti pentru schimbari radicale. Nu este nevoie sa iti intarci bebelusul. De asemenea, retine faptul ca propriul tau organism poate sa distanteze intentionat copiii pentru a prelungi perioada necesara recuperarii. Majoritatea femeilor observa ca menstrele revin la normal intr-un interval de 9-18 luni de la nastere, chiar daca alapteaza.

Avortul in timpul alaptarii

In trecut femeile au fost descurajate din a alapta pe perioada sarcinii din cauza preocuparii cu pierderea sarcinii si nutritia adecvata pentru bebelus, fat si mama. Insa cercetarile recente, inclusiv un studiu din 2014 publicat in Revista de Lactatie Umana, au demonstrat ca alaptarea in sarcina nu cauzeaza efecte adverse nici pentru mama, nici pentru sugar sau fatul aflat in dezvoltare. Atata timp cat au nascut bebelusi la termen fara complicatii in sarcina, femeile care aleg sa alapteze pe perioada sarcinii par sa nu se confrunte cu un risc mai mare de avort. Daca ai un istoric de nastere prematura sau daca experimentezi durere de spate, crampe sau sangerare vaginala, medicul tau iti poate recomanda sa renunti la alaptare (sa intarci bebelusul) inainte de o noua sarcina pentru a evita o nastere prematura.

Alaptarea dupa cezariana

In cazul in care ai avut parte de o nastere prin cezariana poate dura mai mult instalarea lactatiei comparativ cu o nastere vaginala. Din acest motiv este indicat sa iti pui la san bebelusul cat mai curand dupa nastere si sa il alaptezi cat mai des pentru a stimula productia de lapte. Daca ati fost separati dupa nastere nu vei avea sansa sa initiezi imediat alaptarea. Foloseste o pompa de san daca veti fi separati mai mult de 12 ore pentru a stimula sanii sa produca lapte; pompeaza la interval de 2-3 ore pana cand iti poti pune bebelusul la san.

https://www.pregnancybirthbaby.org.au/ https://parenting.firstcry.com/ https://kellymom.com/ https://www.healthline.com/ https://mom.com/ https://www.verywellfamily.com/

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close