11 Octombrie 2023
,,Torticolis bebeluși”, o asociere de termeni care poate nu îți spune nimic. Ce înseamnă de fapt? Este o afecțiune care îl face pe cel mic să țină capul într-o parte, strâmb.
Medicii o diagnostichează ușor. Din 100 de bebeluși, se pare că 3 se confruntă cu această problemă. Vestea bună este că are leac. În general, torticolisul se poate trata.
Torticolisul este o afecțiune medicală care poate apărea la orice vârstă. În limbaj comun înseamnă ,,gât răsucit” sau înțepenit. Este o contracție a mușchilor, care poate fi dureroasă. Astfel, este greu sau doare să întorci capul.
Specialiștii spun că această contracție spastică a mușchilor de pe o parte a gâtului duce la înclinarea capului, tot pe aceeași parte; iar bărbia este poziționată spre partea opusă. Totodată, persoana afectată ridică umărul pe partea afectată. La cei mici, de obicei, se manifestă pe partea stângă.
Această afecțiune este de mai multe tipuri. La nou-născuți este congenitală, adică se nasc cu ea. Specialiștii spun că nu cunosc cauza torticolisului, însă au niște ipoteze, o posibilă cauză. Medicii susțin că torticolisul congenital este provocat de scurtarea mușchiului care se află de o parte și de alta a gâtului (numit sternocleidomastoidian). Fiind mai scurt, determină răsucirea într-o parte a gâtului.
Cauze pentru scurtarea mușchiului, potrivit specialiștilor: o dezvoltare anormală a acestuia, un hematom la mușchii gâtului, poziție anormală a fătului în uter, naștere foarte grea cu leziuni, fibroza (țesutul muscular se îngroașă prea mult), sindromul Klippel-Feil (este o afecțiune rară care înseamnă că vertebrele de la gât se unesc).
Medicii spun că torticolisul congenital, în general, este inofensiv, nu duce la alte probleme de sănătate. Cu excepția riscului de aplatizare, deformare a capului în spatele urechii, nu apar alte complicații.
De asemenea, majoritatea sugarilor nu au dureri.
Nou-născuții care au această problemă se comportă normal, sunt la fel ca ceilalți sugari, cu excepția momentelor care implică întoarcerea capului. La circa 2-4 săptămâni se pot observa simptome precum:
În plus, poate apărea plagiocefalia (capul plat pe o parte), chiar asimetrie la nivelul gâtului, maxilarului și feței. Unii nou-născuți dezvoltă un nod mic la nivelul gâtului. Mai pot fi și alte probleme, precum displazie de șold pe partea afectată. Dacă observi astfel de simptome la cel mic, trebuie să apelezi imediat la ajutor medical.
Torticolisul poate apărea brusc și la trei luni sau mai multe după naștere. În acest caz, se numește ,,dobândit”. Însă specialiștii spun că acest tip este cel mai frecvent după vârsta de 6 luni, 9 luni sau chiar un an. Mai rar apare sub vârsta de șase luni.
Unii specialiști iau în calcul și expunerea la curenți de aer reci, precum și o poziție incorectă a corpului (de exemplu, în timpului somnului) menținută mult timp. Cauzele mai includ și infecții (la urechea internă, de exemplu) și tumori.
Diagnosticul acestei afecțiuni este pus în urma unui consult fizic general efectuat de către specialist. De asemenea, se cere anamneza.
Tratamentul torticolisului se face, de cele mai multe ori, acasă. Chiar părinții trebuie să facă anumite exerciții cu bebelușul. Însă dacă pediatrul recomandă un fiziokinetoterapeut, este necesar să îl duci la tratament. Acesta poate include: masaj, kinetoterapie, stretching, benzi kinesio.
Tratamentul este eficient dacă este făcut la timp și respecți tot planul terapeutic, mergând cu bebelușul regulat. Ulterior, o perioadă sunt necesare evaluări, tot la 2-4 săptămâni.
Specialiștii spun că problema se rezolvă repede și complet dacă este tratată de la o vârstă cât mai mică.
În cazul torticolisului, există câteva exerciții, pe care le poți face acasă, recomandate de către specialiști.
Acestea au rolul de a relaxa mușchiul care este contractat. În plus, întăresc mușchiul din partea opusă, care este mai slab deoarece nu este utilizat suficient.
Iată ce poți face:
Medicii spun că poate dura circa șase luni, chiar un an ca tratamentul să dea rezultate. Discută cu specialistul dacă observi că problema persistă. În unele cazuri, rare, este nevoie de o intervenție chirurgicală, prin care se relaxează mușchii. Nu administra medicamente decât la recomandarea medicului. Ai încredere în specialist dacă cere investigații mai amănunțite. Torticolisul poate fi provocat și de afecțiuni mai grave, precum scleroza, de aceea trebuie să iei în serios recomandările.
Surse: kidshealth.org, fiziolife.ro, drmax.ro, desprecopii.com, babyneeds.ro, centrokinetic.ro, reginamaria.ro
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.