Șocul unei mame când și-a născut fiica: i-a transmis genetic ceva cu adevărat unic!

12 Decembrie 2024

de Mihaela Dobre

Piebaldism, aceasta este moștenirea genetică pe care au primit-o doi copii de la mama lor. De fapt, nu este singurul lucru transmis genetic de la mamă la copiii ei, dar este cu siguranță cel mai vizibil. Și cel mai interesant. Este ceva doar al lor, un semn care o va lega pe mamă de copiii ei pentru totdeauna.

Povestea unei moșteniri genetice

Fiecare mamă abia așteaptă să-și vadă copilul nou-născut pentru prima dată. Probabil și-a imaginat cum arată degețelele lui, cum o privesc ochii mici, ce miros va avea părul lui fin. Și poate că imaginația mamei nu s-a oprit la acele prime momente petrecute alături de puiul ei, ci a mers mai departe, peste ani, și s-a a ajuns la copilul mai mare. Oare ce trăsături a moștenit de la ea? Culoarea ochilor? Personalitatea? Pasiunea pentru lectură? Simțul umorului?

Mama din povestea de mai jos probabil și-a imaginat multe lucruri legate de fiica ei, dar cu siguranță nu și faptul că se va naște cu un semn exact ca al ei.

Elma Godwin, în vârstă de 33 de ani, suferă de piebaldism, care este o afecțiune genetică rară ce provoacă apariția unor zone nepigmentate pe piele sau păr. Femeia s-a născut cu un semn distinctiv, o porțiune albă de păr, care pornește din frunte și ajunge până pe la jumătatea capului.

Pe data de 13 septembrie (2024 – n.r.), Elma a adus pe lume o fetiță, al doilea ei copil. Micuța, Ani Ludart, are același semn ca al mamei ei, de parcă ar fi reflexia mamei sale. Mama a fost surprinsă să-și vadă fiica cu semnul acela unic, deoarece fiica ei mai mare, Ari Ludart, în vârstă de doi ani, nu a moștenit de la mamă acel semn.

Despre piebaldism

Peibaldismul este o afecțiune genetică, de obicei prezentă la naștere, caracterizată prin existența unor porțiuni depigmentate de pe piele sau păr. În unele regiuni din corp, celulele care determină culoarea ochilor, a pielii și a părului sunt absente. Aceste celule se numesc melanocite.

Aproape în 90% din cazuri, piebaldismul este reprezentat de o porțiune de păr alb în apropierea frunții.

Unele persoane care suferă de această afecțiune rară au porțiuni de piele nepigmentată în zona pleoapelor, sprâncenelor și chiar și în zona scalpului, acolo unde este părul alb.

Piebaldism simptome

În cele mai multe cazuri, adică în aproximativ 90% din cazurile de piebaldism, singurul simptom este acea porțiune de păr de culoare albă. De regulă are formă de triunghi, de diamant, sau este o porțiune mai lungă.

Dar și alte porțiuni ale corpului pot fi afectate de piebaldism. Printre ele se numără următoarele:

  • Sprâncenele
  • Pleoapele
  • Fruntea
  • Partea din față sau laterală a abdomenului
  • Partea mijlocie a brațelor
  • Partea mijlocie a picioarelor

Tratament pentru piebaldism

Tratamentul pentru această afecțiune poate fi o provocare și nu întotdeauna va avea rezultatele dorite. Printre tratamentele folosite în cazul piebaldismului se numără următoarele:

  • Dermabraziunea. Este o tehnică prin care este îndepărtat stratul superior al pielii unei persoane.
  • Grefa de piele. Este o procedură care implică atașarea unei porțiuni de piele care conține pigment în zona afectată, care nu conține pigment.
  • Transplantul de melanocite și keratinocite. În timpul acestei proceduri, celulele care creează pigment sunt transplantate în zona afectată.
  • Erbiu. Este o tehnică ce implică folosirea unui laser Yag petru grefele de piele.

Fototerapia poate fi folosită după dermabraziune sau după transplantul de celule pentru a accelera dezvoltarea pigmentului.

Persoanele care suferă de piebaldism au riscuri mai mari de a suferi arsuri solare, motiv pentru care sunt sfătuite să folosească întotdeauna cremă de protecție solară și să ia toate măsurile necesare pentru a evita apariția leziunilor la nivelul pielii.

Pentru a acoperi zonele afectate de piebaldism, unele persoane folosesc produse de machiaj.

Puține persoane sunt diagnosticate la nivel mondial cu piebaldism. Semnele sunt evidente, după cum am putut observa, însă diagnosticul va fi pus de medic, deoarece afecțiunea poate fi confundată cu altele care au simptome asemănătoare. Elma Godwin este una dintre persoanele afectate de piebaldism, iar a doua ei fiică a moștenit de la ea acel semn unic.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close