O mămică împarte internetul în două pentru că s-a machiat la nașterea copilului său

11 Septembrie 2024

de Mihaela Dobre

S-a machiat la naștere, așa că decizia ei a atras atenția mai multor persoane, unele dintre ele fiind de acord cu decizia mamei, pe când altele au profitat de ocazie pentru a-și exprima dezacordul. Dar știm deja că atunci când apar postări, știri sau informații în mediul online oamenii sunt întotdeauna în două tabere: cei care sunt pro și cei care sunt contra. Oamenii au preferințe diferite, vieți diferite, personalități diferite, valori diferite și așa mai departe, iar din aceste motive apar, inevitabil, aceste două tabere.

Reacțiile oamenilor când au aflat că s-a machiat la naștere

Kylen Suttner, influencer, a luat decizia de a se machia înainte de a naște. În sala de nașteri, înainte de a împinge, femeia a decis să facă o mică schimbare.

Postarea de pe TikTok a strâns peste 6 milioane de vizualizări. Acolo apare Suttner, care s-a filmat pe patul de spital în timp ce era în travaliu. Și-a aplicat câteva produse de machiaj pe față. Nu mult a durat până au început să curgă comentariile mamelor, iar acestea au fost diferite.

  • „Nu înțeleg de ce te-ai machia în timpul travaliului”, a scris cineva.
  • „Ultimul lucru la care mă gândeam atunci era să mă machiez”, a scris o altă mamă. „Ba chiar m-am demachiat înainte de a ajunge la spital”, a continuat ea.
  • „Am vărsat cu vreo cinci minute înainte să încep să împing. Aveam vomă în păr, și tot machiajul din lume nu ar fi reușit să facă acele fotografii frumoase”, a mai scris o altă mamă.
  • „Să mă machiez era ULTIMUL lucru pentru care îmi făceam griji înainte să-mi nasc cei doi copii”, a fost un alt comentariu scris de o altă mamă.
  • „Nu înțeleg cum femeile fac asta în timpul travaliului. Aveam dureri chiar și după epidurală”, a comentat o femeie, care se pare că nu a putut înțelege decizia acelei mame.

Dar au fost și femei care au aplaudat (virtual, desigur), decizia lui Kylen Suttner. Ele au scris că ar fi făcut la fel sau chiar că au făcut același lucru în aceeași situație. Unele dintre ele au fost interesate de produsele de machiaj folosite de femeie în acel videoclip.

Sursă foto: New York Post (PrintScreen)

O asistentă i-a spus că personalul medical niciodată nu ar judeca faptul că o mamă se machiază înainte de naștere și a încurajat-o să facă ceea ce era cel mai bine pentru ea.

  • „Aici sunt eu, cu un an în urmă, aplicându-mi genele false, înainte să încep să împing”, a postat cineva.
  • „Așa voi face și eeeu”, a comentat o altă femeie, care a felicitat-o pe proaspăta mămică.
  • „Da”, a mai scris cineva. „Aranjează-te, fată!”

Kylen Suttner a născut un băiețel sănătos, iar ulterior a postat pe social media imagini cu nou-născutul adorabil.

Vedete care au fost machiate la naștere

Sunt multe persoane, celebre sau nu, care decid să poarte machiaj la naștere. Este alegerea fiecăreia, și atâta vreme cât se simt bine în pielea lor, nici nu trebuie să conteze părerea celorlalți.

Printre vedetele care au luat această decizie se numără următoarele:

  • Kim Kardashian, când i-a dat naștere lui North West în Keeping With the Kardashians.
  • Nicole Polizzi era machiată, coafată și purta chiar și gene false când și-a născut fiul numit Lorenzo.
  • Coco Austin a fost machiată când a născut-o pe fiica ei, Chanel.
  • Lisa Hochstein a decis, de asemenea, să fie machiată când și-a născut fiul căruia i-a dat numele de Logan.
  • La nașterea fiicei ei, care poartă numele de Vivianne Rose, cântăreața Jessie James Decker avea un machiaj impecabil.
  • Și Holly Madison era machiată atunci când a născut-o pe fiica ei, Rainbow.
  • Bristol Palin apare machiată în fotografiile făcute imediat după nașterea fiicei ei, Sailor Grace.

Kylen Suttner s-a machiat la naștere, așa cum au făcut-o nenumărate alte femei înaintea ei, dar și după ea. Se pare că sunt multe viitoare mame care iau această decizie înainte de a-și aduce copiii pe lume. Fie că sunt sau nu persoane cunoscute, ele au propriile motive pentru care vor să facă lucrul acesta. Poate vor să arate bine în fotografiile făcute înainte și după naștere sau poate sunt alte motive în spatele unei astfel de decizii. Însă oricare ar fi ele, nu este nimic greșit în a aplica niște produse de machiaj înainte să naști. Este alegerea fiecărei mame, iar ceilalți ar trebui să o respecte, nu să o critice, pentru că nu face rău nimănui, ba chiar ajută în moduri la care poate nici nu ne gândim.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close