O femeie rămâne gravidă cu al doilea copil, în timp ce era însărcinată cu primul ei copil

10 Octombrie 2023

de Teodora Savu

O femeie a povestit despre momentul în care a fost anunţată că este însărcinată cu al doilea copil – în timp ce era deja gravidă cu primul ei copil. O mamă din Statele Unite ale Americii a povestit cum a rămas însărcinată cu al doilea copil în timp ce era deja gravidă – concepându-şi cele două fiice la cinci zile diferenţă una de cealaltă.

Odalis şi Antonio Martinez, din San Pablo, California, au fost foarte fericiţi când au aflat că aşteaptă un copil, în noiembrie 2020, dar apoi au fost şocaţi atunci când li s-a spus că, de fapt, aşteaptă doi – iar copiii nu erau gemeni, relatează The Sun.

Acest fenomen extrem de rar are loc atunci când o nouă sarcină, a doua, apare în timpul unei sarcini iniţiale – şi poate apărea la zile sau chiar la săptămâni distanţă de prima.

Mama a spus că a simţit că a fost un „miracol” atunci când a dat naştere fiicelor Lilo şi Imelda Martinez-Atoyac, pe 10 august 2021.

Citeşte şi: „Am rămas însărcinată în același timp cu mama mea și este minunat” – o poveste unică

Şi deşi fetele nu sunt gemene, ele seamănă atât de bine una cu cealaltă încât Odalis spune că uneori, ea şi Antonio le confundă.

De asemenea, a spus că este dificil să explici acest fenomen oamenilor, aşa că, de obicei, spune că sunt gemene, pentru că este mai simplu.

„Nici măcar nu sunt identice, dar toată lumea crede că sunt. Într-adevăr, seamănă foarte bine,” spune ea.

„Uneori, Antonio stă cu una dintre fete timp de o oră şi îi spune „Lilo”, iar eu îi spun, „E Imelda”. El e confuz, iar eu doar râd, pentru că el spune „Dumnezeule, timp de o oră întreagă am crezut că o ţin în braţe pe Lilo.”

Acum nu le mai confund, dar doar pentru că stau cu ele 24 de ore din 24, aşa că pot să le diferenţiez destul de uşor, dar mulţi oameni le confundă.”

Odalis şi Antonio, în vârstă de 31 de ani şi care lucrează ca psiholog, s-au căsătorit la începutul anului 2020, visând să îşi construiască propria familie.

Odalis a rămas însărcinată dar, din nefericire, a aflat că a pierdut sarcina la controlul medical de 12 săptămâni, în iulie 2020.

Atunci când cuplul a simţit că este pregătit să încerce din nou, câteva luni mai târziu, a rămas însărcinată imediat.

„Eram foarte fericită că testul de sarcină era pozitiv şi că porneam din nou în această călătorie,” spune ea.

„Mă simţeam foarte norocoasă. Cunosc multe femei care au încercat să rămână gravide un timp îndelungat şi nu au reuşit, aşa că aceasta era şi o frică de-ale mele dar, din fericire, nu a fost cazul şi am rămas însărcinată foarte repede. Eram fericită, dar şi speriată, din cauza pierderii sarcinii anterioare.

A fost un gând înspăimântător pe tot parcursul sarcinii, faptul că nu ştiam care va fi rezultatul final. Speram la ce e mai bun, dar ştiam că există posibilitatea ca lucrurile să nu meargă aşa cum le-am plănuit.

În luna în care am rămas gravidă – înainte să ştiu că eram însărcinată cu doi copii – eu şi Antonio am fost în parc ca să facem sport.

El arunca la coşul de baschet şi a zis, „Okay, dacă nimeresc acum, o să ai gemeni. Glumesc.” Şi a nimerit, dar eu am zis doar: „Haha, foarte amuzant.”

Din cauza pandemiei, Odalis a mers la prima radiografie singură.

„Doctorul a intrat în cabinet, iar eu încercam să mă pregătesc mental pentru orice. Atunci când a auzit bătăile inimii primului bebeluş, am plâns de bucurie,” povesteşte ea.

„Apoi a continuat să caute, şi mă întrebam de ce – mintea mea s-a gândit la ce e mai rău, din cauza experienţei traumatizante prin care trecusem data anterioară.

Atunci mi-a spus că mai vede un bebeluş şi că îi bate inima.

Plângeam de bucurie. Simţeam că primul copil, cel pe care l-am pierdut, era cu mine în cameră şi mă asigura că totul va fi bine.

Atunci când mergi la prima radiografie, medicul verifică totul, inclusiv ziua în care ai conceput sarcina. Atunci mi-a spus că erau concepuţi la cinci zile distanţă unul de celălalt. Nici nu ştiam că este posibil să se întâmple asta.”

Atunci când Odalis a născut, Lilo, care a fost concepută prima, s-a şi născut prima, şi a cântărit 3 de kilograme. Imelda a urmat, cântărind 3.2 kilograme.

Odalis a spus: „Simt că este un miracol că am avut experienţa acestei sarcini duble. Ceea ce ni s-a întâmplat în prima sarcină a făcut totul de pe parcursul acestei sarcini să pară magic şi special.

Cât de repede am reuşit să rămân însărcinată, şi faptul că ştiam că voi avea doi copii, am simţit că am fost binecuvântaţi cu atât de multă lumină după întuneric. A fost o surpriză minunată.

A fost un moment superb când am putut, în sfârşit, să le ţin în braţe.

Când le-am ţinut în braţe şi am ştiut că sunt bine, nici nu pot să descriu momentul în cuvinte. Îmi iubesc familia şi soţul, dar nu am mai experimentat niciodată iubirea şi fericirea aşa cum am făcut-o în acel moment.”

Aceasta este povestea mamei care a rămas însărcinată cu al doilea copil în vreme ce era deja gravidă cu primul.

Citeşte şi: Cei mai frumoși bebeluși și copii din lume! Te vor fascina!

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close