Trombofilia în sarcină: ghid complet de informații

9 August 2024

de Mihaela Dobre

Trombofilia în sarcină necesită atenție medicală și tratament. Dacă ai primit diagnosticul acesta, cel mai probabil îți dorești să cunoști cât mai multe informații referitoare la afecțiunea despre care vom discuta pe parcursul acestui articol. Așadar, să începem.

Despre trombofilie în sarcină

Trombofilia este o boală a sângelui. Persoanele care suferă de această afecțiune au șanse mai mari ca sângele din venele și din arterele lor să se coaguleze. Poate fi o boală ereditară sau poate fi o tendință dobândită a corpului de a se coagula sau de a forma cheaguri în artere și în vene.

În mod normal, corpul ajută la formarea cheagurilor de sânge când te tai la deget, de exemplu. Cheagul acesta are rolul de a opri sângerarea. Mai târziu, când nu mai are nevoie de acel cheag, corpul îl descompune. Când ai trombofilie, corpul tău produce prea multe cheaguri de sânge sau nu le descompune pe cele vechi.

Cheagurile de sânge pot să provoace blocaje sau să înfunde venele și arterele, lucru care poate afecta organele vitale sau poate cauza accident vascular cerebral sau infarct, deoarece vasele de sânge transportă oxigenul de care celulele tale are nevoie. Un cheag de sânge din interiorul vaselor de sânge împiedică sângele să ajungă la celule.

Mai mult de jumătate din evenimentele tromboembolice din timpul sarcinii sunt cauzate de trombofilie. Aproximativ 5% din femeile aflate la vârsta la care se pot reproduce pierd în mod repetat sarcinile.

Trombofilia ereditară, dar și cea dobândită sunt de vină pentru aproape 50% din evenimentele tromboembolice diagnosticate în timpul sarcinii sau în perioada postnatală.

Trombofilia ereditară este asociată cu deficiențe de creștere a fătului. În urma unor studii s-a ajuns la concluzia că există o legătură între trombofilie și probleme apărute în timpul sarcinii, cum ar fi preeclampsia și restricțiile de creștere intrauterină. Se crede că ar putea exista o predispoziție a mamei de a dezvolta cheaguri de sânge care pot duce la tromboză care afectează placenta, care ar duce la limitarea furnizării de oxigen și a schimbului de substanțe nutritive. Rezultatul: fătul nu crește așa cum ar trebui.

În general, femeile cu trombofilie nu au multe sarcini în timpul cărora să apară complicații, dar pierderea sarcinii în primul și în al doilea trimestru, desprinderea prematură a placentei și dezvoltarea incompletă a fătului se numără printre cele mai frecvente complicații asociate cu trombofilia în sarcină. Și preeclampsia poate să apară din cauza acestei afecțiuni.

Simptome trombofilie în sarcină

Este posibil ca trombofilia să nu fie anunțată de simptome decât dacă ai un cheag de sânge deja format undeva în corp. Totuși, pot să apară simptome precum:

  • Dureri în piept
  • Amețeală
  • Dificultăți la respirație
  • Durere localizată în partea de sus a
    spatelui
  • Leșin
  • Tuse seacă
  • Tuse cu sânge
  • Sarcini pierdute în mod repetat

Analize pentru trombofilie sarcină

Medicul poate recomanda teste de sânge pentru măsurarea nivelului proteinelor implicate în procesul de coagulare. Vor fi căutate anomalii genetice și anumiți anticorpi.

În urma acestor analize se va stabili ce tratament este indicat, ce anticoagulant poate fi administrat și pentru cât timp. Un test de screening ajută la aflarea unor informații precum: cât de des în corpul pacientei se vor forma cheaguri de sânge, dacă vreun membru al familiei sale suferă de trombofilie.

Lista completă cu analizele necesare va fi primită de la medic. Sunt teste specificare care se fac pentru depistarea trombofiliei.

Tratament trombofilie în sarcină

Dacă suferi de trombofilie în sarcină, medicul îți va spune ce tratament poți urma, având în vedere că acesta trebuie să fie compatibil cu sarcina.

Anticoagulantele pot fi un tratament de luat pentru o lungă perioadă dacă suferi de sindromul fosfolipidic ca formă a trombofiliei.

Aspenter în sarcina cu trombofilie

Medicamentele se iau întotdeauna așa cum recomandă medicul sau farmacistul. Iar când la mijloc mai este și o sarcină, atunci unele medicamente ar trebui evitate, lucru menționat în prospect, dar discutat și cu medicul sau farmacistul.

Dacă suferi de trombofilie și ai nevoie de Aspenter, atunci doctorul îți va spune dacă poate fi administrat având în vedere istoricul tău medical, pentru cât timp și alte informații legate de administrare. Nu lua niciodată medicamente dacă nu știi că acestea sunt compatibile cu sarcina. Poți întreba farmacistul sau medicul pentru a fi sigură că iei medicamentul potrivit.

Injectii pentru trombofilie în sarcină

Injecțiile pentru trombofilie în sarcină pot să fie recomandate dacă apare un eveniment trombotic.

Tratamentul în cazul gravidelor (și nu numai) este unul personalizat, în funcție de fiecare caz în parte, de gravitatea acestuia și de alți factori.

Tratament trombofilie înainte de sarcină

Dacă ai fost diagnosticată cu trombofilie înainte de a rămâne însărcinată, cu siguranță ai avut și un tratament pe care l-ai urmat. Dacă vrei să rămâi însărcinată, vorbește cu medicul despre ce înseamnă să fii însărcinată când suferi de trombofilie. Întreabă despre tratament, riscuri, complicații și despre orice îți creează neliniște. Cum spuneam, tratamentul nu este unul standard, ci poate să fie diferit de la un caz la altul.

Dacă ai trombofilie poți naște natural

Poți naște natural dacă suferi de trombofilie. Diagnosticul acesta nu exclude nașterea naturală. Dar s va face un plan al nașterii împreună cu medicul. Vor fi luate în calcul opțiunile, istoricul medical, complicațiile care ar putea să apară. Și deși nașterea naturală este compatibilă cu trombofilia, se pare că sunt medici care preferă și recomandă cezariana în situațiile de genul acesta deoarece este mai ușor pentru medici să controleze posibilele complicații rezultate în timpul sau în urma operației de cezariană comparativ cu cele ce pot să apară în timpul nașterii naturale.

Cu cel puțin 12 ore înainte de naștere se va opri tratamentul injectabil pentru trombofilie.

Trombofilia și sarcina oprită în evoluție

Trombofilia implică unele riscuri pentru viitoarea mamă, dar și pentru făt. Printre ele, din păcate, se numără și sarcina oprită din evoluție. Se poate întâmpla și lucrul acesta, însă nu în mod obligatoriu. Sunt și femei care reușesc să ducă o sarcină până la termen, chiar dacă nu este deloc ușor cu un astfel de diagnostic. Deci nu îți pierde speranța, poate fi și bine.

Trombofilie ereditară în sarcină

Așa cum am menționat mai sus, trombofilia poate fi ereditară sau dobândită. Dacă este ereditară, înseamnă că este „moștenită” de la un părinte sau poate chiar de la amândoi. Poate știi de existența bolii dinainte de a rămâne însărcinată, ori poate chiar în sarcină afli diagnosticul. Odată ce știi despre ce este vorba, poți să și tratezi cu ajutorul medicului. Îți va comunica pas cu pas ce trebuie să faci și va fi alături de tine în timpul sarcinii.

Poate fi dificil să treci prin sarcină având o astfel de problemă. Dar nu este imposibil. Este nevoie de tratament, de un medic implicat, de curaj, optimism, răbdare printre altele.

Trombofilia în sarcină implică riscuri, necesită tratament și nu înseamnă neapărat că nașterea naturală nu poate fi luată în calcul, dar uneori medicii preferă cezariana, fiindcă o consideră mai sigură în situațiile acestea.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close