Travaliul la a doua naștere: informații de care ai nevoie pentru o naștere ușoară

16 Iulie 2024

de Mihaela Dobre

Travaliul la a doua naștere – oare cum va fi? Mamele care au trecut o dată printr-o naștere și urmează să aducă pe lume al doilea copil își doresc să știe cum va fi noua naștere, la ce să se aștepte.

Deși fiecare naștere este unică, deși se pot întâmpla lucruri imprevizibile, există totuși informații despre a doua naștere care le pot ajuta pe gravide să își facă o idee despre ce urmează să se întâmple.

Travaliul la a doua naștere – la ce să te aștepți

Începem articolul cu vești bune. Se pare că, în multe cazuri, al doilea travaliu este mai scurt ca urmare a faptului că cervixul și pelvisul s-au extins, deci bebelușului îi va fi mult mai ușor să treacă pe acolo, pentru a ajunge în curând în brațele mamei emoționate, pregătită să îi ofere toată iubirea ei.

Totuși, pentru unele femei, un travaliu scurt înseamnă și un travaliu mai intens, cu contracții mai puternice. Comparativ cu primul travaliu, în timpul căruia dilatarea poate fi de 1,2 cm pe oră, la cea de-a doua naștere, dilatarea poate fi de 1,5 cm pe oră. Deci, deși lucrurile se pot întâmpla mai repede, este posibil ca durerea să fie mai accentuată. Dar să nu uităm că fiecare sarcină este diferită și unică, așa cum este și corpul femeilor însărcinate. Sunt și femei pentru care al doilea travaliu a fost mai ușor.

Unele mame aduc pe lume un copil ceva mai mare decât primul, însă nu este nici aceasta o regulă.

Și nu putem vorbi despre travaliu și naștere fără să aducem în discuție și epiziotomia. Dacă ai trecut prin experiența aceasta la prima naștere, atunci este cât se poate de firesc să îți faci griji că s-ar putea întâmpla din nou. Potrivit cercetărilor, anumite poziții adoptate în timpul nașterii pot să pună mai puțină presiune asupra perineului. Deci, vorbește cu medicul despre lucrul acesta, iar el îți va spune ce este de făcut în acest sens. Se pare că și un masaj în zona perineului poate să fie de ajutor, însă înainte de a-l încerca, discută tot cu medicul, care îți va explica în detaliu cum se face, când se face, așa încât să te bucuri de beneficiile acestui masaj.

Întrebări și răspunsuri despre a doua naștere

Va fi a doua naștere similară cu prima?

Este una dintre întrebările pe care și le pun femeile însărcinate pentru a doua oară. Dar, așa cum spuneam mai sus, fiecare naștere este diferită. Și chiar dacă travaliul poate fi similar pentru unele femei, pentru altele poate fi o experiență cu totul diferită de prima.

Dacă primul travaliu a fost dificil, al doilea poate fi mult mai ușor. Cuplurile susțin că sunt mult mai bine pregătite pentru al doilea travaliu și le este mult mai ușor să pună în practică toate strategiile învățate.

Dacă prima naștere a fost una dificilă, iar acum ești anxioasă în legătură cu a doua experiență de acest fel, ar fi bine să discuți cu cineva. Poate te va ajuta o moașă, poate medicul, partenerul de cuplu, o prietenă sau chiar ai putea să mergi la psihoterapie.

Ce se întâmplă dacă există o distanță de mai mulți ani între prima și a doua naștere? Va fi travaliul diferit în acest caz?

Se pare că distanța mai mare dintre prima și a doua naștere ar putea să nu influențeze în vreun fel modul în care va decurge travaliul. Acesta poate fi diferit, dar nu ca urmare a acestei distanțe, ci ca urmare a altor factori: poate naști în alt spital, vei avea un alt medic, poate ai chiar un alt partener de cuplu sau ai învățat unele strategii care ar putea să te ajute și să facă travaliul mai ușor.

Poate al doilea travaliu să fie mai rapid decât primul?

Da, se pare că sunt șanse ca al doilea travaliu să fie mai scurt la a doua naștere. Drept urmare, atunci când știi că a venit momentul să naști, ar fi bine să te îndrepți către maternitatea la care vei naște.

Dacă nu ai avut o cezariană la prima naștere, partea activă a travaliului (împinsul) poate fi de asemenea mai scurtă. Spre exemplu, ar putea dura două ore în loc de trei. Acest lucru se întâmplă deoarece mușchii și vaginul tău au mai făcut o dată lucrul acesta.

Dacă ai avut un travaliu mai rapid prima dată, la a doua naștere va fi la fel?

Da, și în cazul acesta sunt șanse ca travaliul să fie mai scurt a doua oară.

În ceea ce privește durerea, vei putea să o gestionezi la fel ca prima dată?

Dacă prima dată nu a fost nevoie, nu ai dorit, nu a fost timp sau din varii motive nu ai avut parte de ajutor în ceea ce privește durerea, probabil ai învățat unele tehnici pentru a o putea gestiona și poate te-au ajutat chiar și la prima naștere. A doua oară este posibil să ai mai multă încredere în forțele proprii, să poți să gestionezi senzațiile puternice și să folosești aceleași metode care au dat rezultate prima dată.

Chiar dacă a fost mai dificil la prima naștere să gestionezi durerea, faptul că știi la ce să te aștepți te poate ajuta să te pregătești pentru ceea ce urmează. Spre exemplu, ai putea învăța cum să respiri mai bine în timpul travaliului sau poate partenerul îți va fi alături, știind ce are de făcut ca să îți vină în ajutor.

Va fi a doua naștere mai puțin dureroasă comparativ cu prima?

Deși contracțiile pot fi la fel ca prima dată, multe femei susțin că la a doua naștere pot să facă față mai bine și mai ușor travaliului. Asta pentru că pe de o parte știu la ce să se aștepte și se pregătesc pentru asta, dar și pentru că travaliul poate fi mai scurt, deci nu vor mai fi la fel de obosite ca la prima naștere, dacă atunci travaliul a fost de lungă durată.

Dacă primul travaliu a fost ușor, așa va fi și al doilea?

Vestea bună este că, așa cum am mai menționat deja, sunt șanse ca a doua naștere să fie mai ușoară decât prima.

Poate fi nașterea complet diferită a doua oară?

Desigur! Se pot întâmpla lucruri care să facă din a doua naștere o experiență total diferită, poate chiar presărată cu unele provocări. Sunt lucruri imprevizibile care se pot întâmpla, dar se pare că în mai multe cazuri, femeile au avut per total o experiență mai bună a doua oară când au adus pe lume un copil.

Cercetătorii cred că a doua oară când trec printr-o naștere, mamele răspund ceva mai repede la hormonii implicați în tot acest proces deoarece au mai trecut o dată prin asta. dar nimeni nu știe cu certitudine. Mai sunt și mamele care din diferite motive au născut prima dată prin cezariană, iar a doua oară tot prin cezariană vor naște.

Chiar dacă multe mame spun că a fost mai ușor a doua oară, că totul a decurs ceva mai repede, aceasta nu este o regulă care să li se aplice tuturor femeilor. Optimismul este de ajutor la naștere și în general în viață, dar o doză de realism este la fel de utilă.

În concluzie, travaliul la a doua naștere poate fi mai rapid, experiența poate fi mai ușoară per total pentru unele mame, dar nu este un adevăr general valabil.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close