11 motive sa nu ignori oboseala in sarcina si cum sa o gestionezi

28 Mai 2020

de Irina Olteanu

Oboseala in sarcina reprezinta un simptom extrem de comun, dar in acelasi timp deranjant. Desi de cele mai multe ori nu trebuie sa te ingrijorezi din cauza sa, exista cateva situatii in care nu este bine sa o ignori. Iti explicam in continuare care sunt acestea, precum si modul in care poti sa o gestionezi.

De ce apare?

Unul dintre primele semne ale sarcini este reprezentat de oboseala, aparand imediat cum are loc procesul de implantare al ovulului fertilizat; hormonii specifici sarcinii iti influenteaza instantaneu corpul, creierul, metabolismul, starea de dispozitie, aspectul fizic si tiparul de somn. In cel de-al doilea trimestru de sarcina (saptamana 13) este posibil sa observi ca iti revine energia pentru ca incepand din al treilea (saptamana 28) starea de oboseala sa revina. Corpul tau va depune o munca enorma in special in primul trimestru de sarcina pentru a crea placenta, sistemul de sustinere a vietii bebelusului; hormonii si metabolismul trec prin schimbari rapide, in vreme ce glicemia si tensiunea arteriala tind sa scada, ceea ce contribuie la senzatia de oboseala constanta.

Te simti obosita in primul rand pentru ca in corpul tau creste un bebelus. Pe langa schimbarile hormonale, si cele fizice si emotionale iti scad nivelul de energie conducand la o senzatie de epuizare. Printre aceste schimbari se numara: nivel crescut de estrogen si progesteron (sedativ natural), tensiune arteriala si glicemie scazuta, greturi matinale, flux sanguin crescut, tulburari ale somnului, probleme digestive, stres si anxietate, urinare frecventa, arsuri in capul pieptului, dureri de spate, de sold si pelviene.

Motive sa nu ignori oboseala in sarcina

In cazul in care urmatoarele probleme iti perturba somnului, trebuie sa discuti cu medicul:

  • – insomnia
  • – sindromul picioarelor nelinistite (dorinta incontrolabila de a-ti misca picioarele in timp ce te odihnesti),
  • – apneea in somn (o tulburare potential periculoasa in care respiratia se opreste si se reia in mod repetat)
  • preeclampsia.

Iata si alte motive:

  • – te ingrijoreaza faptul ca oboseala in sarcina poate ascunde anemie, diabet gestational sau depresie. Anemia reprezinta o problema relativ comuna in sarcina si poate fi diagnosticata prin intermediul testelor de rutina de sange care se fac in sarcina. De asemenea, in cazul in care experimentezi sentimente de deznadejde sau ai pierdut interesul in lucrurile care iti faceau placere trebuie sa vorbesti cu medicul; depresia poate sa nu dispara dupa nastere.
  • -observi schimbari in vedere (reprezinta un simptom de preeclampsie sau diabet gestational)
  • – experimentezi ameteala (poti avea tensiune arteriala mica)
  • -urinezi mai putin frecvent (poate fi un simptom de infectie urinara)
  • – te confrunti cu scurtarea respiratiei, durere in zona superioara a abdomenului sau palpitatii ale inimi
  • – ai dureri puternice de cap (pot fi un simptom de hipertensiune arteriala sau preeclampsie)
  • -observi umflarea picioarelor, a gleznelor si a mainilor (poate indica preeclampsie)
https://www.youtube.com/watch?v=g_t0Cj6kjtw

Cum gestionezi oboseala in sarcina

Este dificil sa creezi si sa dezvolti un bebelus in propriul corp. Din acest motiv nu trebuie sa ignori semnalele pe care organismul ti le transmite cu privire la oboseala si apeleaza la parteneri, rude si prieteni pentru ajutor. Nu apela la medicamente pentru a te ajuta sa dormi mai bine. Majoritatea gravidelor ar trebui sa doarma cel putin 8 ore, minim 7 in fiecare noapte. Daca este posibil, incearca sa mergi la culcare mai devreme decat de obicei. Iata alte sfaturi care iti pot fi utile odata cu avansarea sarcinii:

  • incearca sa iti ajustezi programul de lucru. Poti sa reduci numarul de ore de la locul de munca sau sa modifici intervalul orar in care lucrezi. Daca esti deja mamica, lasa din cand in cand copilul/copiii cu o ruda/prieten si incearca sa te odihnesti
  • consuma mese sanatoase si ramai hidratata. In prima parte a sarcinii poti observa o scadere a tensiunii si a glicemiei, ceea ce determina o stare de oboseala. Insa lipsa somnului poate conduce la cresterea glicemiei, sporindu-se riscul de diabet gestational. Iti poti mentine glicemia si energia in echilibru mancand des, eventual 6 mese mici pe zi, bogate in nutrimente; include in alimentatia ta fructe si legume din abundenta, precum si surse sanatoase de fier, proteine si calciu. Pentru a evita crampele de picioare din timpul noptii consuma suficienta apa si lichide pe parcursul zilei.
  • evita cofeina dupa ora pranzului. Dupa cum bine stii, efectul cofeinei se poate prelungi in noapte si poate conduce la treziri mai dese. De asemenea, poate incuraja un grad crescut de activitate la bebelus. Expertii recomanda ca gravidele sa limiteze aportul de cofeina la 2 cani pe zi sau mai putin de 200 mg de cofeina pe zi.
  • mentine intunecat, curat si rece mediul in care dormi. In acest fel vei crea atmosfera potrivita pentru odihna optima. Renunta la luminile inutile din camera si incearca ca temperatura sa fie putin mai mica pentru un somn bun. Spala des lenjeria de pat.
  • fa exercitii fizice. Solicitarea pe care o presupune sarcina alaturi de greutatea suplimentara imprima o presiune mare asupra corpului tau. Insa exercitiul fizic iti este de ajutor oferindu-ti un somn mai odihnitor, pe langa beneficiile deja cunoscute pentru sanatate. Exercitiile fizice intense sunt indicate dimineata, iar cele mai usoare precum yoga pot fi efectuate in orice moment al zilei. Nu uita sa intrebi medicul daca ai voie sa faci efort fizic.
  • dormi si dupa-amiaza. Siestele regulate, chiar daca dureaza doar 15 minute, (la orice ora simti nevoia) pot reduce riscul de greutate mica la nastere a bebelusului si pot recupera somnul pierdut in timpul noptii din cauza drumurilor dese la baie, durerilor si altor neplaceri specifice sarcinii. Evita sa dormi dupa-amiaza tarziu sau seara.
  • rasfata-te. Cere ajutorul familiei si prietenilor, apeleaza la un masaj sau la o baie calda. Poarta haine moi, care nu te strang si relaxeaza-te citind sau ascultand muzica. Orice activitate care te linisteste este mai mult decat binevenita.

Surse: www.healthline.com, www.babycentre.co.uk, www.babycenter.com.my, www.babycenter.in

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close